Cercetările au continuat la Casa Cerbului, cercetare începută în urmă cu 10 ani şi reluată în 2005 (Lazarovici Gh., Merlini M. et ali 2006) care cercetări s-au extins de-a lungul malului în zona c. 172-182B-E, zonă în care continuau complexe parţial cercetate în anii precedenţi P 169 şi din săpăturile mai vechi încăperea A şi B la care au fost cercetate lipiturile podelei şi structura de bază (Lazarovici Gh., Merlini M. et ali 2006; 2006a).
În această campanie principalul scop a fost încheierea cercetării în suprafaţă, la nivel Parţa 6 şi 7c. Pe toată suprafaţa deschisă în campania anterioară au fost încheiate lucrările la : încăperile A, B, C, D şi E, din zona Casa Cerbului (Lazarovici et alii 2001 vol I.1, 2001, p. 146-148). La nivel 7C, în c. am constatat existenţa unei alte încăperi cu etaj, care se întindea spre nord, marcată iniţial ca încăperea E, de la care s-a cercetat peretele de sud, surprinsă pe 2 m lăţime, dar care credem că aparţine de un alt bloc de locuinţe, cercetat anterior (Lazarovici et alii 2001 vol I.1, 2001, P 151-153).
Cercetările din campania anterioară, în c. 172 C-E, s-au oprit la nivel 4, unde era o locuinţă din epoca cuprului P169/P172 (cultura Tiszapolgàr : Lazarovici et alii 2005; 2005a; 2005b p. 29, fig. 4a). Săpătura s-a lungit cu încă cinci carouri spre nord (c. 172-180 DE), pentru dezvelirea locuinţei Tiszapolgàr (P172) (Lazarovici et alii 2001 p. 183, fig. 145) şi prepararea blocului P151-153, cercetare rîmasă neîncheiată.
Începând de la -40cm şi sporadic mai sus în anumite carouri au fost descoperite fragmente medievale timpurii, fiind vorba de complexe (bordeie şi semibordeie) care se adâncesc în stratul de cultură din nivel Tiszapolgàr şi din nivel 5, din faza cultura Banatului IIC, poate şi III. Acestea urmează a fi cercetate în campania viitoare.
Nivelul de epoca cuprului |
Complexele aparţinând epocii cuprului, culturii Tiszapolgár (pentru termen Schier W., Draşovean Fl. et alii 2004; şi M.-C. şi Gh. Lazarovici 2007 m.s.) descoperite parţial în campania precedentă acum au fost studiate, studiul substrucţiilor nefiind încheiat complet.
Fig. 2 Parţa, planul nivelului 4 cu complexele cercetate până acum
Complexul P171-P172, acoperit în cercetarea recentă pentru a fi păstrat, a fost dezvelit, iar ca urmare a lărgirii suprafeţei au mai apărut resturi de chirpici d la alte două complexe (P 173-174), în carourile E-F 174-176, toate pornind la acelaşi nivel de călcare (-0,45/55 cm). Ca şi primele complexe Tiszapolgár cercetate (Lazarovici et alii 2001, fig. 145-148) structura lor este din bârne mari spaţiile dintre bârne erau lipite cu lut.
Locuinţa 171-172. În campania precedentă am găsit resturi de chirpici şi o podea suspendată. Printre chirpici apăreau fragment ceramice Tiszapolgár, în vreme ce pe nivelul de călcare erau şi fragmente ceramice ale culturii Banatului IIC sau IIIa, aparţinând nivelului 5 gros în aceste părţi de15 cm, iar materialele ceramice tipice fiind puţine. Acest complex avea o strctură mai deosebită. Despre fundaţii nu putem preciza mare lucru, cercetarea s-a oprit la nivelul de călcare, ştiim doar că structurile au stâlpi mari, adânci (Lazarovici et alii 2001, fig. 145-148).
Fig. 3 Parţa, a) în spate nivelurile 4-5; b) stânga profil deranjat de săpătura lui M. Moga.
Fig. 3c L 171/172 ceramică pe podea, d) profil peste complex.
Fragmentele ceramice descoperite pe nivelul de călcare, mai ales la ceramica uzuală sau semifină, erau caracteristice, deopotrivă, pentru cultura Banatului IIC-III dar şi Tiszapolgár.