1. Tăbliţele de la Tărtăria ca simbol al posibilităţii existenţei scrierii neolitice

A dezvoltat Europa de sud-est în neolitic şi eneolitic un sistem de scriere? A precedat Scrierea dunăreană curentele de evoluţie similare din Mesopotamia şi Egipt cu aproape un mileniu?
De aproape jumătate de secol grupul celor trei tăbliţe inscripţionate de la Tărtăria şi semnele asemănătoare scrisului ce se află pe acestea reprezintă punctul central al susţinutei dezbateri referitoare la incubatoarele spaţiale şi temporale ale scrisului, precum şi la cronologia şi localizarea leagănului civilizaţiei din Europa.
Deşi dovezi de semne identice sau similare erau cunoscute încă din timpul săpăturilor de la sfârşitul secolului al XIX-lea din cadrul importantului sit neolitic de la Turdaş (în limba română, Tordos în limba maghiară din Transilvania, descoperirea a trei tăbliţe inscripţionate în cadrul aşezării apropiate de la Tărtăria în anul 1961 a fost ceea ce a determinat un val de controverse referitoare la posibilitatea că scrierea în bazinul danubian ar fi precedat cele mai timpurii cuneiforme sumeriene şi hieroglife egiptene. 

Tărtăria este un sat cu 5.000 de locuitori (jud.Alba). Este situat în regiunea vestică a României, faimoasă în timpurile romane datorită minelor de aur de aici. Aşezarea preistorică de la Tărtăria–Gura Luncii se află nu foarte departe de zăcămintele de cupru şi de aur din regiunea Zlatnei şi la aproximativ 18-20 km de  două importante aşezări neolitice: Turdaş şi Alba Iulia – Lumea Nouă. Impozanta aşezare neolitică este poziţionată pe o terasă la o înălţime de aproximativ 20 de metri, pe râul Mureş şi este orientată est-vest. Tumulul are 300-350 m lungime şi 150 m lăţime.

Paradoxal, descoperirea de la Tărtăria a sfărâmat scepticismul unor cercetători cu privire la afirmaţia spectaculoasă conform căreia civilizaţia dunăreană a folosit o formă timpurie de scriere şi, în acelaşi timp, a consolidat scepticismul altora. De fapt, încă de la descoperirea lor, tăbliţele de la Tărtăria au ocupat o poziţie unică şi adesea controversată în preistoria europeană din cauza disputei legate de datarea lor şi de afirmaţia potrivit căreia simbolurile de pe acestea ar putea exprima o formă de scriere.

În ceea ce priveşte datarea lor, adică subiectul articolului de faţă, documentaţia arheologică este nesigură.
Prin urmare, acestea au fost folosite de unii cercetători ca dovezi pentru o cronologie joasă a neoliticului dunărean: tăbliţele de la Tărtăria ar putea aparţine migraţiilor Vinča C, etapă în care un astfel de sistem de “scriere” era utilizat pe larg nu numai în sud-estul Europei, ci şi în spaţiul civilizaţiilor protosumeriene.
În acelaşi timp, tăbliţele transilvănene au fost considerate de unii cercetători ca artefacte autentice din faza timpurie a culturii Vinča, respectiv mileniul V B.C. sau ultima jumătate a mileniului VI B.C. Astfel, ele au fost considerate ca fiind cele mai timpurii dovezi ale unei vechi scrieri europene.

În prezent controversa pare să fie complet blocată. Dar ce s-a întâmplat de fapt la Tărtăria?

Localizarea aşezării de la Tărtăria