3. Punerea sub semnul întrebării a unora dintre miturile legate de aceste artefacte mitice

b) Fiinţa umană nu era un bărbat adult, ci o femeie bătrână

In literatura de specialitate s-a presupus că oasele ar aparţine unui bărbat adult, considerat în  general  ca fiind preot, şaman sau un înalt demnitar datorită artefactelor asociate cu acesta, precum şi a ceremonialului de incinerare destinat unei persoane foarte importante.
Totuşi, analiza antropometrică solicitată de Prehistory Knowledge Project Centrului de Cercetări Antropologice al Academiei Române de Ştiinţe din Iaşi a dovedit că oasele aparţin unei femei foarte bolnave şi foarte bătrâne pentru standardele acelor timpuri.

Să încercăm să conturăm un portret-robot al “Doamnei de la Tărtăria” pe baza analizelor antropometrice efectuate la Iaşi de Georgeta Miu.

Sexul şi vârsta

Craniul şi pelvisul lipsesc (din ultimul nu s-au păstrat decât câteva fragmente) astfel că determinarea sexului şi a vârstei subiectului presupune unele limitări. Pe baza caracteristicilor metrice şi morfologice ale oaselor lungi (întregi sau fragmentare) şi a altor oase (clavicula, vertebrele, talusul, oasele călcâiului şi fragmente din zona pelvisului) considerăm că este vorba de o femeie de 50-55 de ani. Vârsta a fost estimată pe baza: absorbţiei ţesutului spongios, aspectului zonei pubiene şi unor procese patologice degenerative particulare a unor oase.

Înălţimea

Înălţimea este de 147 cm, ceea ce indică o femeie scundă. A fost calculată pe baza metodelor clasice cunoscute (lungimea oaselor radius, cubitus şi tibia).

Tipul antropologic
Analizele şi concluziile noastre se bazează pe înălţimea redusă a subiectului şi pe trăsăturile gracile (zvelte) ale oaselor. Reamintesc faptul că oasele feţei şi craniul lipsesc. Pe baza datelor disponibile considerăm că toate aceste caracteristici indică tipul mediteranean.
Aspecte paleopatologice

Pe femurul drept (cervixul şi capul femurului) a fost identificat un proces degenerativ a oaselor. Acest proces degenerativ-artritic contribuie la modificarea aspectului diafizei (osul este mai subţire şi mai scurt) şi a cauzat anchilozarea articulaţiei femurale.

Acelaşi proces degenerativ poate fi observat pe trei vertebre dorsale (poate a şasea, a şaptea şi a opta): corpul vertebrelor este înjumătăţit faţă de unele normale din cauza distrugerii ţesutului (pe partea dreaptă). Acest tip de malformaţie nu a determinat leziuni neurologice. Este posibil ca procesul degenerativ să fi afectat şi coastele asociate acestor vertebre (unele fragmente indică acest proces). Partea inferioară a suprafeţei articulare a pubisului indică un proces similar de distrugere.

Nu cunoaştem originea acestor leziuni ale oaselor, dar ele sunt asociate cu un nivel destul de avansat de osteoporoză. Toate aceste procese degenerative ar fi putut produce dureri mari astfel că este posibil ca durerea să fi fost o experienţă curentă pentru Doamna de la Tărtăria în ultimii ei 10-15 ani de viaţă. Însă moartea ei poate să se datoreze altor motive.

Potrivit analizelor antropometrice de la Centrului de Cercetări Antropologice al Academiei Române de Ştiinţe din Iaşi, procesul degenerativ de osteoporoză nu a fost aşa-numita “epidemie tăcută” ce afectează femeile în perioada post-menopauză şi implică diminuări ale volumului oaselor, dar se poate să fi fost cauzat de pyogenic osteomyelitis (inflamaţie a oaselor), de mycobacterium tuberculosis (tuberculoză osteo-artritică) sau de treponema pallidum (sifilis).
Osteomelita este cel mai comun tip de patologie identificat la scheletele străvechi şi este cauzat de obicei de infecţia cu microorganisme ce produc puroi.
Şi tuberculoza este o boală foarte veche. Bacilul (Mycobacterium) a precedat probabil genul Homo. Cea mai timpurie dovadă în Europa se află în Germania unde un bărbat tânăr (5.000 B.C.) a fost descoperit cu cea de-a treia şi ce-a de-a patra vertebră toracică distruse.
Sifilisul endemic sau non-veneric (treponematoza sau cu termenul comun bejel) şi sifilisul veneric sunt boli diferite. În ambele cazuri involuţia scheletului este extensivă şi în cele din urmă fatală; însă modul lor de transmitere este destul de diferit. Forma venerică a bolii se transmite prin contact sexual în timp ce forma non-venerică se transmite prin atingere şi apare mai ales în copilărie. Dezbaterea referitoare la originea sifilisului continuă, însă dovezi timpurii au apărut într-un mormânt italian şi într-unul polonez. Chiar dacă ostemelita pyogenică, tuberculoza şi sifilisul au comportamente diferite, simptomele lor sunt destul de asemănătoare, iar aceste simptome au afectat-o pe doamna de la Tărtăria încă din tinereţe.

Postura
Doamna de la Tărtăria a şchiopătat cu piciorul drept încă din tinereţe din cauza faptului că femurul drept era mai subţire, mai scurt şi anchilozat. Avea postura în formă de > (săgeată) din cauza şirei spinării degenerate, decalcifiate şi fragile. De asemenea avea tendinţa să se încline către dreapta deoarece scolioza îi deformase partea dreaptă a pieptului şi umărul drept.

Aici este reprezentată o figurină mai puţin cunoscută descoperită la Turdaş, figurină ce ne poate da o idee despre Doamna de la Tărtăria.